În data de 8 iunie 2026, s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 476 Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 168/2026. Ordinul aprobă Ghidul solicitantului aferent acțiunii 1.4.1 – Sprijinirea implementării unui sistem eficient de control, inspecție și executare privind activitățile de pescuit, versiunea 1.
Acțiunea face parte din Obiectivul specific 1.4. – Promovarea unui control eficient al pescuitului și a unor măsuri eficiente de asigurare a respectării normelor, inclusiv a luptei împotriva pescuitului INN1, precum și a unor date fiabile pentru luarea de decizii bazate pe cunoaștere.
Ce se urmărește?
- Îmbunătățirea logisticii sistemului de control și inspecție;
- Instruirea personalului care efectuează inspecții și control, precum și dotarea cu mijloace/echipamente de control;
- Îmbunătățirea capacității de guvernanță.
Care sunt indicatorii de rezultat?

Cine poate fi solicitant eligibil?
Solicitanții eligibili sunt instituțiile publice cu atribuții în domeniul controlului și inspecției din sectorul pescăresc.
Pentru ce activități se poate obține sprijin financiar? – text preluat
- Sprijinirea implementării unui sistem eficient de control, inspecție și executare privind activitățile de pescuit, conform normelor UE;
- Controlul mai riguros pentru stocurile din programul specific pentru control și inspecție (SCIP) și controlul și coordonarea inspecției sub coordonarea EFCA;
- Achiziția de nave și alte mijloace de control, pentru îndeplinirea obligațiilor de inspecție și control în domeniul pescuitului și acvaculturii ;
- Organizarea de seminare şi elaborarea de suporturi informaţionale ce vizează sporirea gradului de sensibilizare a pescarilor, altor părţi interesate, ca inspectori, procurori şi judecători şi a publicului, privind necesitatea de a combate pescuitul INN şi de implementa normele PCP;
- Campanii de informare: spoturi radio-TV, postere, flyere cu informații utile din domeniul pescuitului, menite să conștientizeze consumatorii și actorii implicați (pescari, procesatori etc);
- Dezvoltarea, achiziționarea și instalarea componentelor, inclusiv hardware și software necesare pentru a se asigura transmiterea de date dinspre actorii implicați în activitățile de pescuit și de comercializare a produselor pescărești spre autoritățile relevante ale statelor membre și ale Uniunii, inclusiv achiziționarea și instalarea componentelor necesare pentru sistemele electronice de înregistrare și raportare (ERS), de monitorizare a navelor (VMS), de identificare automată (AIS) utilizate pentru control și de monitorizare electronică la distanță (REM);
- Programe de formare pentru personalul responsabil cu monitorizarea, controlul şi supravegherea activităţilor din domeniul pescuitului și participarea reprezentanților României la pregătiri EFCA;
- Dezvoltarea capacității administrative a autorității naționale competente cu atribuții de inspecție și control în domeniul pescuitului și acvaculturii privind sistemul de control, inspecție și executare prin implicarea altor instituții care pot asigura mijloace de mobilitate specifice acestui sistem;
- Elaborarea și implementarea planurilor de management multianuale adoptate în temeiul articolelor 9 și 10 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, contribuind inclusiv la încadrarea în producția maximă durabilă;
- Misiuni comune de inspecţie, control şi executare ale autorității naționale competente cu atribuții de inspecție și control în domeniul pescuitului și acvaculturii din România cu AEPA Bulgaria la Marea Neagră.
- Misiuni comune de inspecţie, control şi executare ale autorității naționale competente cu atribuții de inspecție și control în domeniul pescuitului și acvaculturii din România cu AEPA Bulgaria la Dunăre;
- Acțiuni în cooperare cu Agenția Europeană pentru Controlul Pescuitului;
- Sesiuni de formare/instruire pentru consolidarea capacitățiilor de resurse umane pentru control și inspecție, siguranță pe mare, conducere ambarcațiuni de control, etc, inclusiv cu participarea reprezentanților intituțiilor cu care autoritatea națională competentă cu atribuții de inspecție și control în domeniul pescuitului și acvaculturii are încheiate protocoale de colaborare;
- Achiziționarea echipamentului de siguranță sau îmbunătățirea condițiilor de muncă la bord și pe uscat în sectorul pescuitului;
- Participarea la acțiuni comune de inspecție cu alte state membre UE;
- Achiziționarea de echipamente IT portabile pentru persoanele cu drept de inspecție și control și cele implicate în managementul acestor activități;
- Achiziționarea de echipamente IT și software pentru aplicarea prevederilor regulamentului de control și altor regulamente incidente;
- Dezvoltarea continuă, mentenanță evolutivă a programelor/softurilor și asigurarea securității echipamentelor achiziționate sau instalate la bordul navelor sau la sediile autorității naționale competente cu atribuții de inspecție și control în domeniul pescuitului și acvaculturii;
- Modernizarea websitului autorității naționale competente cu atribuții de inspecție și control în domeniul pescuitului și acvaculturii pentru integrarea accesului instituțiilor europene și statelor membre UE, intern și extern la baza de date conform prevederilor regulamentelor europene și planului de acțiune;
- Achiziționarea, instalarea și gestionarea la sediile autorității naționale competente cu atribuții de inspecție și control în domeniul pescuitului și acvaculturii și la bordul navelor de pescuit și ambarcațiunilor de control a: componentelor necesare pentru sistemele obligatorii de urmărire a navelor și de raportare electronică utilizate în scopuri de control; componentelor necesare pentru sistemele obligatorii de monitorizare electronică la distanță utilizate pentru controlul punerii în aplicare a obligației de debarcare; dispozitivelor pentru măsurarea și înregistrarea continuă obligatorie a puterii sistemului de propulsie;
- Acțiuni legate de susținerea agențiilor de control sau a altor entități relevante precum investițiile hardware și software (instalarea infrastructurii IT, elicoptere, drone, nave de patrulare etc.), investiții software (programe IT, protocoale de comunicații și informații etc.);
- Achiziționarea de echipamente pentru msurarea ochiului de plasă și a grosimii firului de plasă;
- Achiziționarea de containere/rulote inspecție și control în punctele de debarcare nominalizate, împreună cu dotări și echipamente specifice, inclusiv pentru implementarea trasabilității, etichetare, camere video pentru monitorizare, IT, software, conexiune date, wifi, panouri solare, mentenanță, transport, asigurari, etc.
- Achiziționarea de drone aeriene și subacvatice în vederea realizarii inspecțiilor și sprijin în supravegherea activităților de pescuit, și monitorizarea respectării prevederilor legale naționale și europene privind interdicția pescuitului;
- Implementarea unor planuri de management si control sau al unor masuri rezultate din Regulamentele europene, deciziile CE, CGPM, EFCA etc;
- Achiziționarea sau realizarea de programe/soft și aplicații specifice pentru identificarea plasticelor/plaselor abandonate în mediul marin, pentru realizarea de burse virtuale pentru pescarii mici costieri;
- Achiziționarea de echipamente acustice pentru expedițiile pelagice;
- Participarea la grupuri de lucru ale Comisiei Europene, CGPM, EFCA pentru implementarea recomandărilor adoptate (planuri de management, reanalizare dimeniuni unelte, etc);
- Operaționalizarea autoturismelor și ambarcațiunilor de control;
- Dezvoltarea centrului de monitorizare a pescuitului și instruirea operatorilor implicați;
- Achiziționarea ambarcațiunii de control și inspecție de dimensiuni mici;
- Evaluare stoc specii marine conform recomandărilor CGPM, inclusiv proiecte privind stabilirea zonelor de interdicție pentru pescuit pentru calcan și alte specii;
- Consultanță de specialitate – tehnic – proiecte de infrastructura, achiziție echipamente și IT;
- Cooperare cu FRONTEX – EMSA – EFCA în cadrul Multipurpose Maritime Operation (MMO);
- Acțiuni comune sau schimburi de experiență cu alte state membre ale UE;
- Elaborarea, actualizarea și aplicarea metodologiilor de măsurare a performanței activităților de control – analiza electronica a riscurilor din activitatea de control a pescuitului;
- Alte activități legate de respectarea obligației de debarcare;
- lte activități legate de lupta împotriva pescuitului INN;
- Monitorizarea pescuitului, inclusiv a celui recreativ și a celui mic costier;
- Alte activități legate de controlul în porturi/ locuri de debarcare;
- Verificarea puterii motorului.
Lansarea sesiunilor de depunere a cererilor de finanțare este programată prin Planul Anual de Lucru disponibil pe site-ul AM la adresa www.ampeste.ro. AM pentru PAP 2021-2027 lansează apeluri de depunere a cererilor de finanțare în sistemul informatic MySMIS2021.
Note:
1Pescuit ilegal, nedeclarat și nereglementat. Mai multe detalii accesând link-ul https://eur-lex.europa.eu/RO/legal-content/summary/strategy-against-illegal-unreported-and-unregulated-fishing.html
2Se ia în considerare numărul, nu tipul acestor mijloace.
3Se vor raporta numai persoanele care beneficiază direct de o activitate cu sprijinul Fondului european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură.
4Acțiunile pot fi orice activități planificate și sistematice care cresc capacitatea instituțională și guvernanța, în special sesiuni de informare a pescarilor sau a altor persoane interesate cu privire la probleme de control.

